Mănăstirea Cășiel-Strâmbu

Mânăstirea Cășiel (județul Cluj) a fost ctitorită de călugărul Filip Pahomie Georgiu, în anul 1765 pe pământul părinților săi. Pe banii câștigați în Moldova, călugărul decide să se întoarcă în locul de baștină pentru a construi o mănăstire, ca răspuns la atacurile prozelitiste ale catolicilor în Transilvania. Tatăl său, nobil, era urmaș al voievodului Vaiva Voievod; parte sa de moștenire, optsprezece iugăre de pământ, au fost puse la dispoziția viitoarei mânăstiri. În anul 1832 mânăstirea a ars, dar s-a construit în locul ei alta, și sub activitatea călugărului blăjean Basiliu Bonifaciu mânăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire pe o perioadă de douăzeci de ani. Aici a fost și o școală pentru copiii din împrejurimi. În anul 1950, s-au stabilit aici câteva călugărițe având ca duhovnic pe arhimandritul de atunci, Justinian Chira, azi Episcop al Maramureșului și Sătmarului. In anul 1959, mânăstirea a fost desființată.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfințarea mânăstirii în anul 1991. Prin activitatea neobosită a stareței Varvara Georgiu, mânăstirea cunoaște o nouă perioadă de înflorire. Actualmente, obștea are 16 viețuitoare, dintre care patru sunt maici iar părinte duhovnicesc este cuviosul părinte Serafim Bădilă. Hramul mănăstirii este Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie.

Actualmente se află în construcție o construcție cu două nivele, circulară, la ultimul etaj fiind prevăzut un paraclis acoperit de o frumoasă boltă.

În biserica mânăstirii, în naos, lângă icoana Maicii Domnului se află o raclă unde se găsesc fragmente de moaște de la șaptezeci și doi de sfinți, inclusiv câțiva stropi din Sângele Mântuitorului Iisus Hristos și un fragment din crucea pe care Acesta a pătimit.

Despre părintele duhovnic al acestei mânăstiri, Părintele Serafim, nu pot spune decât că are inima asemenea unui copil, sufletul plin de iubire iar duhovnicia sa, plină de răspundere și exigență, în așa fel încât nimeni din cei ce vin la dumnealui să nu fi făcut degeaba atâta cale, ci să se întoarcă vindecați, luminați și lucrători plini de râvnă ai Credinței Ortodoxe.

Manastirea Recea

O pecete spiritual-crestinã, apãrutã începând cu anul 1991 ca o minune pe colinele din apropierea aeroportului Târgu-Mures este mãnãstirea de maici Recea, reprezentativ complex de arhitecturã specific româneascã a cãrei existentã o datorãm staretei stavrofore Cristina. Dând dovadã de pricepere, de perseverentã si de tenacitate, dar si de dragoste pentru Dumnezeu si colectivitate, a reusit sã vegheze la zidirea acestui lãcas de cult, avându-l alãturi pe parintele arhimandrit Ioan Iovan, duhovnicul mãnãstirii, care prin rugãciune, slujbe si sfaturi întelepte a mângâiat sufletele credinciosilor, a intermediat legãtura dintre pãmânt si cer, între om si Dumnezeu.
La temeia noii asezãri monahale exista un fond probatoriu bogat de vestigii descoperite în ultimul secol la Moresti, Vidrasãu, Ungheni, Cerghid, Cristesti, Recea, Sãusa… si în alte numeroase locuri, care legitimeazã existenta multimilenarã a poporului român si în spatiul judetului Mures. Descoperirile arheologice cuprind perioada din epoca peleoliticã )peleoliticul mijlociu 100.000-40.000 î.d.Hr.) p-nã în faza timpurie a epocii medievale (secolele XII-XIII), când apar primele mentiunni scrise despre localitãtile judetului.
În luna octombrie 1991, Bunul Dumnezeu a pogorât voia Sa, dând duh de întelepciune Prea Sfintitului Andrei, Episcop (azi Arhiepiscop) de Alba-Iulia pentru a forma la Recea o obste de maici. Conditiile grele de vietuire au impus in lunile noiembrie si decembrie 1991 accelerarea ritmului de finalizare a clãdirii administrative. În anul 1992 s-a construit o clopotnitã si un altar din cãrãmidã utilizabil în sezonul cald.
La praznicul "Izvorul Tãmãduirii", 24 aprilie 1995, s-a pus piatra de temelie pentru sfânta bisericã, cu hramul "Nasterea Macii Domnului". În anul 1996 s-a terminat constructia bisericii si finisajul exterior.
Arhitectura ansamblului monahal de la Recea are un caracter rustic românesc, preluând canoanele arhitecturale ale mãnãstirilor din zona sbcarpaticã a Munteniei si ale celor din centrul si nordul Moldovei, cu influiente bizantine si brâncovenesti.
Centrul de greutate al complexului monahal este biserica, a cãrei volumetrie se ridicã din planul în formã de cruce, cu împãrtirea caracteristicã bisericilor bizantine:

• nava centralã cu pridvor, pronaosul, naosul si altarul
• turla principalã aflatã deasupra naosului
• cele doua turle ale clopotnitei situate deasupra pronaosului

În partea de nord-vest (în dreapta bisericii) s-a amplasat corpul de chilii, care are o constructie în formã de "L", edificat pe douã nivele, având la parter trapeza, bucãtãria si anexele, iar la etaj stãretia si chiliile propriu-zise.
Casa de oaspeti este o constructie înãltatã pe parter ce cuprinde douã apartamente si o salã de protocol.
În partea de sud-est (în stânga bisericii) se aflã zona de intrare în incinta complexului monahal, alcãtuitã dintr-un portal impozant cu foisor, care întregeste în mod fericit ansamblul mãnãstiresc.
În partea opusã intãrii si în ax cu aceasta s-a amplasat clãdirea ce cuprinde la parter biblioteca, cabinetul medical, infirmeria si atelierele de croitorie, iar la etaj muzeul cu caracter bisericesc si national.
În vecinãtate, pe o suprafatã de zece hectare, s-a ridicat arhondaricul (casa închinãtorilor) si s-a organizat gospodãria anexã proprie, de crestere a animalelor si pãsãrilor si de cultivare a legumelor si florilor, pentru uzul obstei.
Încheiem aceastã scurtã prezentare prin spusele Prea Cuvioasei Maci Starete Stavrofora Cristina:
"A trãi nu înseamnã pentru noi decât a ne jertfi unor interese comune, pentru a aduce semenilor eterne si sfinte servicii".

Contact

• Adresã:

Mãnãstirea "Nasterea Maicii Domnului" Str. Principalã 35 B 4311 - sat Recea (comuna Ungheni) Jud. Mures

• Telefon:

065-120.553

• Localizare:

Drumul european 60 (pe drumul national 15), la 2 kilometri de Aeroportul Târgu-Mures si la 14 kilometri de minicipiul Târgu-Mures

Schitul Prodromu - Sfantul Munte Athos

Schitul Prodromu, schitul romanilor din Sfantul Munte Athos, a fost intemeiat in anul 1820, sub arhipastorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscuta prin hrisoavele domnesti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, in data de 7 iulie 1853, si de Carol I al Romaniei, in data de 19 iulie 1871.

Zidirea ansamblului monahal de la Prodromu a avut loc intre anii 1852-1866, drept ctitor al vremii fiind ieroschimonahul Nifon Ionescu, ajutat de ucenicul sau, ieroschimonahul Nectarie. Schitul tine de Manastirea Marea Lavra.

Romanii, ale caror generoase danii catre Sfantul Munte sunt atestate de mii de documente, romanesti si straine, incepand de la primii domnitori Basarabi si urmand pana la ultimii voievozi, din secolul al XIX-lea, nu au avut aici nici un lacas propriu, pana acum un veac si jumatate.

Nu de nevrednicie poate fi vorba, caci romanii, dincolo de daniile facute de-a lungul timpului tuturor celor 20 de manastiri, au fost o prezenta constanta si adeseori exemplara in Sfantul Munte Athos, ci de schimbarile istorice care au avut loc in tara si in lume.Parintele Petroniu Tanase, vorbind despre aceasta, spunea: "Sihastrii din Carpati mergeau la Athos, fiindca gaseau acolo conditii de viata sihastreasca mai deplina. De aceea nu si-au intemeiat o manasire a lor, ci, cand s-a intamplat sa se stabileasca in chinovii (manastiri de obste), au trait impreuna cu ceilalti frati: la Cutlumus, la Zografu, la Esfigmenu; dar, in general, au trait viata sihastreasca, in chilii raspandite pe tot cuprinsul Athosului. Abia in secolul al XIX-lea, cand apar statele nationale, s-au gandit si monahii romani aghioriti sa aiba un lacas al lor, si au intemeiat Schitul Prodromu."

Primii trei stareti de la Prodromu - Nifon, Damian si Ghedeon - s-au retras din staretie si si-au incheiat zilele ca sihastri, in pesteri sau chilii din apropiere, iar cel dintai a refuzat cinstea de arhimandrit, ramanand pana la capat simplu ieroschimonah si lasand o diata (un testament) in care cheama cu precadere la nevointa, pocainta si smerenie.

In naosul marii biserici de la Schitul Prodromu, ridicata intre anii 1857-1866, avand drept hram Botezul Domnului, arde necontenit o candela ce aduce aminte ca acolo odihnesc osemintele cuviosului Nifon, adormit in anul 1899, intemeietorul si cel dintai staret al schitului.

Inainte de actualul schit, pe locul respectiv se inalta doar Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul, care dainuieste si azi, langa gradina manastirii, de mai multe ori refacut, atestat abia la 1754, cand "a fost reinnoit de monahul Iosif Hiotul", dupa cum aflam dintr-o inscriptie de pe peretele sudic, dar probabil datand inca din secolul anterior. De la acest paraclis se trage si numele schitului, iar icoana facatoare de minuni a Botezatorului, care cu privirea sa incruntata i-a izgonit pe turci din zona, la anul 1821, este cea mai veche dintre icoanele ocrotitoare ale obstii.

Pe la inceputul secolului XIX se osteneau pe langa acest paraclis trei sihastri romani, anume duhovnicul Iustin, cu ucenicii sai Patapie si Grigorie, care cei dintai au pus de gand sa ridice acolo un schit, "ca sa aiba si romanii sfant locas in Gradina Maicii Domnului, in care sa slujeasca in frumoasa limba romaneasca", cerand pentru aceasta binecuvantarea Manastirii Marea Lavra, care n-a intarziat sa vina, in anul 1820.

Din pacate, proiectul nu s-a putut implini atunci, ci numai cateva decenii mai tarziu, cand initiativa a fost reluata de monahii moldoveni Nifon si Nectarie, carora Marea Lavra le-a reinnoit aprobarea, in anul 1851, si care, in anul 1856, au capatat si binecuvantarea Patriarhiei de la Constantinopol, prin patriarhul Chiril. Domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, a sprijinit inceperea lucrarilor cu 3.000 de galbeni si a dat incuviintare sa se stranga ajutoare de la norodul binecredincios.

Asa s-a intemeiat, supus Marii Lavre, schitul care astazi, restaurat in intregime, cu biserica mare, cu cele trei paraclise ale sale, inchinate Adormirii Maicii Domnului, Bunei Vestiri si Sfantului Ioan Botezatorul, cu cele cinci icoane facatoare de minuni, dintre care cea mai vestita este Maica Domnului Prodromita, cu numeroasele lui sfinte moaste, cu impunatoarea clopotnita, cu staretia, cu biblioteca, cu atelierele, cu sinodiconul, cu arhondaricul, cu bolnita, cu chiliile, cu marea cisterna subterana, cu trapeza, cu anexele gospodaresti si cu celelalte acareturi, alcatuieste o lume in sine, dupa sfanta randuiala athonita, marturisind exemplar "prezenta monahismului si spiritualitatii romanesti in Centrul Ortodoxiei", dupa cuvantul parintelui Petroniu Tanase.

Duminica, 6 februarie 2011, a fost ales noul egumen al Schitului Prodromu din Sfantul Munte Athos, ca urmare a retragerii din egumenie a parintelui protosinghel Petroniu Tanase. Noul egumen este ieromonahul Atanasie Floroiu, venit din obstea Manastirii Sihastria. El a ajuns in Muntele Athos in anul 1977. Instalarea sa va avea loc pe 13 februarie. La scurt timp dupa retragerea sa din randuiala de egumen al schitului, marti, 22 februarie, in jurul orelor 16.00, parintele Petroniu Tanase a trecut la cele vesnice.

Schitul Prodromu - icoana Maicii Domnului "Prodromita"

Icoana Maicii Domnului numita "Prodromita" este una dintre icoanele facatoare de minuni, pastrate in Schitul romanesc Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte.

Prodromita este una dintre icoanele nefacute de mana omeneasca, ci anume zugravite in chip minunat, prin dumnezeiasca randuire. Icoana a fost zugravita in chip minunat, in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua.

Cei doi au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, din Iasi, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post si aspra randuiala. Iata ce scria el, in data de 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu:

"Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru. Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."

 

Schitul Prodromu mai pastreaza si alte icoane facatoare de minuni, printre care: icoana Sfantului Ioan Botezatorul si icoana Maicii Domnului Aparatoarea de Foc.

Schitul Prodromu - icoana Maicii Domnului "Aparatoare de Foc"

Icoana Maicii Domnului cea numita "Aparatoare de Foc" este asezata in paraclisul zidit deasupra intrarii principale, in turnul clopotnita, la primul etaj. Paraclisul este inchinat Adormirii Maicii Domnului.

Aceasta icoana a apartinut unei familii de credinciosi din orasul Barlad, Romania. Intr-o zi, o ispita a incercat familia cu pricina. Intreaga casa a fost mistuita de flacarile unui incendiu. Indata dupa ce s-au astamparat flacarile nesatioase, parintii au intrat in casa cea facuta scrum, spre a cauta cele ramase nearse, vase de argint si de arama. Astfel, in locul vaselor, mistuite complet, ei au gasit nearsa numai icoana Maicii Domnului.

Schitul Prodromu - icoana Sfantului Ioan Botezatorul

Mai inainte de a fi zidit ansamblul monahal Prodromu, pe actualul loc exista numai o micuta chilie si un paraclis inchinat Sfantului Ioan Botezatorul. Paraclisul sfantului se mai gaseste si astazi la schit, in afara zidurilor, inspre gradina, el fiind refacut de mai multe ori de-a lungul timpului. Paraclisul este atestat pentru prima data abia in anul 1754. In acest paraclis, inchinat Sfantului Ioan Botezatorul, se pastreaza icoana acestuia, recunoscuta ca facatoare de minuni.

 

Icoana sfantului este asezata pe catapeteasma, in partea dreapta, langa icoana Mantuitorului Iisus Hristos. Icoana Sfantului Ioan este ferecata in argint, lucrare savarsita in anul 1853, pe cheltuiala domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei. Nu se stie cu exactitate anul in care a fost zugravita sfanta icoana, insa este posibil ca aceasta sa dateze din anul 1660, cand paraclisul sfantului a fost rezidit, sub duhovnicul Filoftei.

 

Schitul Prodromu - Parintele Petroniu Tanase

Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie.

Parintele Petroniu Tanase va ajunge in Sfantul Munte in anul 1978, el facand parte din a doua generatie de monahi trimisa de Patriarhia Romana spre a revigora obstea Schitul romanesc Prodromu. Din anul 1984, parintele Petroniu Tanase a fost si protosinghel, si duhovnic, si bibliotecar.

"Sfantul Isaac Sirul ne da aceasta minunata invatatura: "Cand te intalnesti cu aproapele tau, sileste-te sa-l cinstesti mai presus de masura lui. Lauda-l chiar si pentru cele ce nu le are. Spune-i tot binele si tot ce este spre cinstirea lui." Si lucrul este firesc: asa cum cinstind icoana, cinstea se urca la chipul infatisat in icoana, tot asa cinstirea omului, a chipului lui Dumnezeu, se urca la cinstirea insasi a lui Dumnezeu. Traindu-mi viata smerita in lumea celor multi, anonimi, smeriti, am avut bucuria sufleteasca sa surprind unele din aceste frumuseti ale confratilor, pe care le-am insemnat aici spre, slava lui Dumnezeu. Cel minunat intru Sfintii Sai, si cu dorul de a bucura si pe altii din intalnirea cu ele." (Ieromonah Petroniu Tanase)Schitul Prodromu - Parintele Iulian Lazar

Parintele Iulian de la Prodromu este unul dintre marii duhovnici romani. Ioan Lazar, precum se numea mai inainte de a deveni ieromonahul Iulian, parintele s-a nascut la data de 8 ianuarie 1926, in localitatea Vorona, judetul Botosani. Parintii sai, Ilie si Elisabeta, oameni simpli si credinciosi nu l-au impiedicat pe tanarul Ioan sa imbratiseze viata monahala.

Astfel, in anul 1946, la numai 20 de ani, el va fi inchinoviat la Manastirea Sihastria, judetul Neamt. In anul 1950, el va termina armata, lucru obigatoriu la acea vreme. Petrecand zece ani, in rugaciune si ascultare, in anul 1956, Domnul l-a invrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot.

In anul 1977, implinind varsta de 50 de ani, parintele Iulian de la Sihastria vine in Sfantul Munte Athos, loc unde va si ramane, pana astazi. Vietuind vreme de patru ani la Schitul Lacu, abia mai apoi, in anul 1981, el ajunga la Schitul Prodromu, unde este pus duhovnic. Pana astazi, el spovedeste si indruma obstea schitului.

 

Cuvant al parintelui, despre sfarsitul lumii: "Sfarsitul lumii e sfarsitul nostru. Spune Mantuitorul: "Fiti gata, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni." Cu toate astea, noi trebuie sa ne gandim la sfarsitul lumii. Sa ne pregatim, fiind spovediti si impartasiti cu Sfintele Taine, sa fim impacati cu toti, sa luptam in dreapta-credinta, dupa lege, cum zice Sfantul Apostol Pavel, ca cel ce se lupta dupa lege, acela ia cununa. Se lupta si altii, dar nu dupa lege. Si sa ne gandim ca, odata si odata, trebuie sa murim. Sfarsitul lumii cand o veni, Dumnezeu stie, dar sfarsitul nostru il stim, ca o sa murim odata. Altii mor, o sa murim si noi."

Schitul Prodromu din Sfantul Munte Athos - date de contact

Schitul Romanesc Prodromu
Sfantul Munte Athos
630 86 Kareia
Grecia

Tel: 00302377023294
Fax: 00302377023788

Manastirea Nicula

La trei kilometri de oraşul Gherla, între dealuri, dincolo de o pădure deasă şi umbroasă se ascunde micul sat Nicula. La prima vedere, o aşezare ca oricare alta liniştită, cu oameni simpi, cu frica lui Dumnezeu. Nicula este însă un loc al credinţei, al speranţei şi al miracolelor. Este locul spre care, în fiecare an la 15 august, mii de oameni îşi îndreaptă paşii şi gândurile.

Săraci sau bogaţi, bolnavi sau sănătoşi, fericiţi sau necăjiţi toţi sunt uniţi de credinţa în Dumnezeu. Vin la Mănăstirea Nicula să se închine la Icona făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Linişte, pace, tămăduire sufletească şi trupească. Apropiere de cer şi de Dumnezeu. Asta caută pelerinul sosit în micul sat ardelean Nicula. Adesea oamenii străbat sute de kilometri convinşi că vor fi martorii unui miracol.

Mănăstirea Nicula a devenit cunoscută după 1700, an în care credincioşii au fost martorii primei minuni. Icona Maicii Domnului a lăcrimat 26 de zile. Mărturiile celor care au văzut lacrimile sunt consemnate în documentele bisericeşti. Vestea despre această minune s-a împrăştiat repede.

Cu toate că majoritatea enoriaşilor vin la icoana făcătoare de minuni la 15 august această icoană poate fi vizitată în oricare perioadă a anului.

Icoana este cunoscută pentru puterile ei tămăduitoare, sunt mulţi oameni care s-au vindecat de boli incurabile, inclusiv de cancer, sunt multe familii care au dobândit prunci după ce s-au închinat la icoană şi poate cea mai mare minune e faptul că există, în inima Transilvaniei o obşte monahală şi un aflux foarte mare de pelerini.

În fiecare an această biserică este înconjurată de pelerini în coate şi genunchi, ca jertfă pentru iertarea păcatelor.

Mica biserică de lemn care datează din secolul al XVII-lea a adăpostit icoana făcătoare de minuni până în anul 1898 când a fost mutată în biserica mare.

Manastirea Nicula, renumita pentru icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, se afla la numai trei kilometri distanta de orasul Gherla, in localitatea Nicula, intre multe dealuri impadurite.

Anual, in ziua de 15 august, cand manastirea isi serbeaza hramul, anume Adormirea Maicii Domnului , mii de pelerini, atat din tara, cat si de peste hotare, se aduna in poienile din jurul bisericii, inchinandu-se si nevoindu-se dupa puteri.

In anul 1699, in contextul unirii cu Roma, motivata politic si financiar, din aceasta nascandu-se multe abuzuri, la sfarsitul secolulului al XVII-lea, iezuitii din Transilvania au consemnat lacrimarea icoanei de la Manastirea Nicula.

Manastirea Nicula - scurt istoric

Manastirea Nicula este o manastire in jurul careia a luat nastere unul dintre cele mai mari pelerinaje, atat din tara, cat si din lumea ortodoxa. Potrivit celor insemnate pe Harta Iosefina a Transilvaniei, anastirea exista pe actualul amplasament si in perioada anilor 1769-1773 , cand a avut loc cartografierea satului si a manastirii. Manastirea a fost construita de catre contele Sigismund Kornis, ajutat de catre credinciosii din Nicula.

Manastirea Nicula a fost ridicata pe urmele unei alte biserici. Vechea biserica a manastirii de la Nicula a fost construita intre anii 1700-1705, complet din piatra. Biserica din lemn de la Nicula a ars intr-un incendiu, in anul 1973, in locul ei fiind adusa biserica de lemn din satul Nasal Fanate. Mica biserica de lemn, care dateaza din secolul al XVII-lea, a adapostit icoana facatoare de minuni pana in anul 1898, cand a fost mutata in biserica mare.

In anul 1948, odata cu scoaterea Bisericii Romane Unite cu Roma in afara legii, manastirea greco-catolica de la Nicula a fost inchisa, iar calugarii bazilieni au fost arestati. Ieromonahul Leon Man, staretul manastirii, a fost intemnitat de comunisti si a murit in inchisoare.

In data de 18 decembrie 1948, comunistii au instalat la Nicula primul staret ortodox, in persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, nascut in anul 1913, in localitatea Pangarati, judetul Neamt. Ca urmare a refuzului calugarilor ortodocsi de a restitui manastirea, Episcopia de Cluj Gherla a initiat, dupa anul 1989, un proces pentru recuperarea lacasului de cult.

Manastirea mai pastreaza o biserica de lemn de la mijlocul secolului al XVI-lea, la care s-a intervenit pentru o reparatie capitala, in anul 1974, iar intre anii 1997-2004 au fost ridicate alte doua cladiri noi. In anul 2001 a fost inceputa constructia unei noi biserici, din caramida.

In anul 2001 s-a inceput constructia unei biserici noi, a unui Centru de Studii Patristice si Ecumenice si a unei Case de creatie. In cadrul Manastirii Nicula functioneza un muzeu de carti vechi, icoane pe sticla si lemn, aici fiind un vechi si vestit centru de realizare a icoanelor pe sticla cu o traditie de sute de ani.

Prin intermediul scolii de iconari de la Manastirea Nicula, a patruns in Transilvania tehnica picturii pe sticla, acest obicei avandu-si originea in Boemia, Austria si Bavaria, zone in care traditia manufacturilor de sticlarie s-a impletit cu religiozitatea populara catolica. Intre artistii mai cunoscuti care au activat la Nicula se numara Emil Weib, Moritz Hachmann si Karl Muller.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Nicula

Icoana Maicii Domnului de la Nicula, in jurul careia s-a si dezvoltat pelerinajul si multimea rugaciunilor pelerinilor, a fost zugravita in anul 1681, de catre preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este realizata pe scandura de brad, intarita cu doua cingatoare de brad, in grosime de doi centimetri.

Potrivit unui proces verbal, scris de cativa militari austrieci, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflata astazi la Nicula, a lacrimat in mod continuu, intre 15 februarie si 12 martie 1699.

In vremurile de grea incercare, in perioada comunista, fostul ingrijitor al manastirii a salvat icoana, zidind-o intr-unul din peretii casei sale. Abia in anul 1964, in pragul mortii, el a marturisit cele despre icoana staretului ortodox al manastirii. Icoana a fost adusa la manastire insa, la doar cateva zile, ea a fost confiscata de catre comunisti.

La insistentele episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost pusa in capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj Napoca. In anul 1991, icoana a fost restaurata intr-un mod nu foarte bun, la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, dupa care a revenit la Manastirea Nicula.

Icoana este cunoscuta pentru puterile ei tamaduitoare, sunt multi oameni care s-au vindecat de boli incurabile, inclusiv de cancer, sunt multe familii care au dobandit prunci dupa ce s-au inchinat la icoana si poate cea mai mare minune e faptul ca exista, in inima Transilvaniei o obste monahala si un aflux foarte mare de pelerini.

Manastirea Nicula - date de contact

Manastirea Nicula, localitatea Nicula, Cod: 407278, Nicula, judetul Cluj, Romania.
Telefon: +40 (264) 241.835
Fax: +40 (264) 244.901
Telefon mobil: +40 (723) 372.698
Email: manastireanicula@yahoo.com

Manastirea Nicula - persoane de contact

Staret: Arhim. Andrei Coroian - tel: +40 (723) 564.377
Egumen: Protos Nicolae Moldovan - tel.: +40 (722) 339.809
Econom: Ierom. Nicodim Pop - tel.: +40 (721) 727.637
Eclesiarh: Ierom. Calinic Stupinean - tel: +40 (741) 422.816

Sursa: CrestinOrtodox.ro

http://www.manastireanicula.ro